Despre Doamne Doamne..

Un mic mare fragment din “Veronika se hotaraste sa moara” de Paulo Coelho… ceea ce citesc acum…
Păcat că Allah, Iehova, Dumnezeu — nu contează cum îl numim — nu a trăit în lumea de azi. Căci dacă ar fi făcut-o, am fi fost cu toţii încă în Paradis, în timp ce El s-ar afla aici, răspunzând la recursuri, apeluri, cereri, comisii rogatorii, mandate de aducere, verdicte preliminare, şi ar trebui să-şi explice în nenumărate audienţe decizia de a-i expulza din Paradis pe Adam şi pe Eva doar pentru încălcarea unei legi arbitrare, fără nici un fundament juridic: să nu mănânce fructe din pomul cunoştinţei binelui şi al răului. Dacă El n-ar fi vrut să se întâmple una ca asta, de ce a plasat pomul cu pricina în mijlocul Grădinii, şi nu în afara zidurilor Paradisului? Dacă ar fi fost chemată să apere cuplul, Mari l-ar acuza cu siguranţă pe Dumnezeu de „neglijenţă administrativă”, deoarece, în afara faptului de a fi plasat pomul într-un loc eronat, nu l-a încercuit cu afişe, cu bariere, omiţând să ia măsurile minime de siguranţă şi expunându-i pericolului pe trecători. Mari îl putea acuza şi de „instigare la crimă”: le-a atras atenţia lui Adam şi Evei asupra locului exact unde se afla pomul. Dacă n-ar fi spus nimic, generaţii după generaţii s-ar fi perindat pe Pământul acesta fără ca nimeni să manifeste vreun interes pentru fructul oprit, căci pomul s-ar fi găsit într-o pădure plină de pomi asemănători, dar fără nici o valoare specifică. Dumnezeu însă nu procedase aşa. Dimpotrivă, dădu legea şi găsi o cale de a convinge pe cineva so încalce, ca să poată inventa Pedeapsa. Ştia că Adam şi Eva au să se plictisească până la urmă de atâta perfecţiune şi, mai curând sau mai târziu, aveau să-l pună răbdarea la încercare. Rămase la pândă acolo, fiindcă poate şi El, Dumnezeul Atotputernic, se plictisise de funcţionarea perfectă a lucrurilor: dacă Eva n-ar fi mâncat mărul, ce lucru interesant s-ar mai fi putut întâmpla în următoarele miliarde de ani? Nimic. Când legea a fost încălcată, Dumnezeu sau Judecătorul Atotputernic a mai simulat şi o urmărire, ca şi cum n-ar fi cunoscut toate ascunzişurile posibile. Cu îngerii privind peste tot şi savurând distracţia (şi viaţa lor trebuie să fi fost foarte plicticoasă, de când Lucifer părăsise Cerul), El
începu să umble. Mari îşi imagina ce scenă frumoasă dintr-un film de suspans ar oferi acel episod biblic: paşii lui Dumnezeu, privirile speriate
pe care le schimbau între ei cei doi, picioarele care se opreau brusc în dreptul ascunzişului. „Adame, unde eşti?”, întrebase Domnul.
„Am auzit glasul tău în rai şi m-am temut, că eu sunt gol, şi m-am ascuns”, răspunsese Adam, fără a şti că, plecând de la afirmaţia asta, îşi recunoscuse acuzaţia de crimă. Gata. Printr-un simplu truc, lăsând să se creadă că nu ştia unde era Adam şi nici de ce fugise, Dumnezeu obţinuse ceea ce voia. Chiar şi aşa, ca să nu lase nici o îndoială asistenţei angelice care urmărea cu atenţie scena respectivă, El se hotărâ să meargă şi mai departe. „Cine ţi-a spus că eşti gol?”, zisese Dumnezeu, ştiind că întrebarea nu avea decât un răspuns posibil: pentru că am mâncat din pomul care-mi îngăduie să înţeleg asta. Cu acea întrebare, Dumnezeu le-a demonstrat îngerilor că era drept şi osândea cuplul întemeinduse pe toate probele existente. Mai departe, nu mai conta să afle dacă vina îi aparţinea femeii, nici ca ei să se roage de iertare; Dumnezeu avea nevoie de un exemplu, aşa încât nici o altă fiinţă — pământeană sau cerească — să nu mai cuteze vreodată să se opună hotărârilor Sale. Dumnezeu expulză perechea, copiii lor plătiră până la urmă şi ei pentru crimă (aşa cum se întâmplă până astăzi cu copiii criminalilor) şi sistemul juridic a fost inventat: legea, încălcarea legii (logică sau absurdă, nu avea nici o importanţă), judecata (în care cel mai experimentat îl învinge totdeauna pe cel naiv) şi pedeapsa. Cum întreaga umanitate fusese condamnată fără drept de apel, fiinţele umane se hotărâseră să-şi creeze mecanisme de apărare, în eventualitatea că Dumnezeu s-ar decide iarăşi să-şi manifeste puterea arbitrară. Dar, în decursul mileniilor de studii, oamenii au inventat atâtea instrumente juridice, încât s-a mers prea departe, şi acum Justiţia este un hăţiş de clauze, jurisprudenţe, texte contradictorii, încât nimeni nu mai reuşeşte să priceapă ceva. În asemenea măsură, încât, atunci când Dumnezeu s-a hotărât să schimbe planul şi să-L trimită pe Fiul Său ca să mântuiască lumea, ce s-a întâmplat? A căzut în plasele Justiţiei pe care o născocise El însuşi. Hăţişul legilor produse până la urmă atâta confuzie, încât Fiul a sfârşit răstignit pe o cruce. N-a fost un proces simplu: de la Anna la Caiafa, de la preoţi la Pilat, care a susţinut că nu are legi suficiente după Codul Roman. De la Pilat la Irod, care, la rândul său, a susţinut că legea iudaică nu permitea condamnarea la moarte. De la Irod iarăşi
la Pilat, care a mai încercat un apel, oferind publicului o înţelegere juridică: l-a biciuit şi le-a arătat rănile lui, dar n-a mers.
Aşa cum fac procurorii moderni, Pilat s-a decis să se salveze pe spezele condamnatului: s-a oferit să-l dea pe Baraba în schimbul lui Isus, ştiind că Justiţia, ajunsă aici, se transformase într-un mare
spectacol în care e nevoie de un final apoteotic, şi anume moartea unui osândit. În cele din urmă, Pilat s-a folosit de articolul care-i acorda judecătorului, iar nu celui care era judecat, beneficiul îndoielii: s-a spălat pe mâini, ceea ce vrea să zică „nici da, nici nu”. Era mai mult
un artificiu menit să salveze sistemul juridic roman, fără a altera bunele relaţii cu magistraţii locali, şi chiar putând transfera greutatea deciziei către popor, în caz că acea sentinţă ar fi creat probleme, procedând ca şi cum vreun inspector din capitala Imperiului ar fi venit în persoană să constate ce se întâmplase.

Advertisements
Published in: on 27 March, 2009 at 20:53  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://thewildchild.wordpress.com/2009/03/27/154/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: